Sunt deja la 5-a încercare de a scrie această postare și nu sunt foarte sigură că o să reușesc chiar și acum...............
Duminică seara al meu mic cățel a fost atacat în grădină la mine de doi căini mari, am auzit-o plângând și am fugit repede la ea. Până când am ajuns acolo, ea sărăcuța era ca și moartă, stătea intinsă pe jos, nu mai mișca și nici nu respira, am început să o scutur, să-i fac frecții pe la inima, să o stropesc cu apă și ce să vezi minune și-a revenit.
A și alegat spre casă, în baie mai bine spus sub vană unde era locul ei preferat.
Am observat dâre de sânge pe ea și la o atentă verificare am văzut că e rănită la gât, rănile erau mai mult superficiale, multă piele ruptă dar sânge foarte puțin.
Dar ce revad eu de fiecare data cand inchid ochii e privirea ei.......... pierdută, speriată, impietrită............. Neputința de a ne recunoaște pe nici unul........
Am fost la doctor cu ea, i s-au tratat rănile, a fost pansată...........
Ieri părea mai bine, m-a recunoscut............. deși stătea doar în culcușul ei, mă urmărea cu privirea prin casă, de fiecare dată când își auzea numele ridica căpuțul și se uita la mine sau la mama.........
Dar azi de dimineața, când am mers la ea sa o verific și să-i mai administrez un calmant am găsit-o moarta.............
Pentru unii poate părea absurd, dar pe mine durea pierderi ei mă copleșește.............
Singurul ei defect a fost curajul, a fost extrem de curajoasă, mult prea curajoasă.......... Nimeni și nimic nu putea s-o oprească din aventurile ei...........
Nu-mi găsesc cuvintele să vă pot explica cât de mult imi va lipsi...........
