marți, 16 iunie 2015

Decoperiri

Din nou nu reușesc să mă țin de promisiunea pe care mi-am făcut-o și să postez aici cel puțin o dată pe săptămînă, dar nu o să-mi fac mustrări de conștiintă pentru că nu aduc nici un rezultat. Ceea ce vreau e să împărtășesc cu voi o nouă descoperire, de fapt sunt două noi descoperiri:

    • Să încep cu prima mea descoperire și anume "Ser antiimperfecțiuni cu efect de iluminare" de la Farmec și pe care l-am folosit în mod constant, dimineața și seara, în ultimele 2 luni. 

 Aspectele pozitive asupra tenului meu le-am văzut chiar după primele utilizări. Ceea ce m-a încântat pe mine cel mai mult e faptul că tenul meu nu se îngrașa așa repede, micii montruleți care apar pe ten datorita prafului au dispărut in 2-3 zile; am văzut și o îmbunătățire a rezistentei machiajului pe fața ( și toate cele care ne confruntam cu un ten gras știm cât de neplăcut e ca după câteva ore chiar și acel machiaj minimalist pe care îl purtăm să-l găsim peste tot dar nu pe față) .
    • A doua descuperire e Spray-ul pentru uscare rapidă, momentan nu este în stoc, dar de obicei il putem achiziționa de pe site de la Farmec.

Sincer vă spun l-am luat fără nici o documentare prealabilă, mi-am spus că nu o să fie ultimi 9 lei pe care îi pierd pentru un produs fără nici o valoare. 
Partea negativă a produsul e mirosul, care mi se pare mult prea puternic și dulce, in plus mai și persista pe mâini.
Dar spray-ul se ridică peste nivelul așteptărilor mele la nivelul beneficiilor extra pe care le areasupra  cuticulelor mele care arată mai bine ca niciodată. Dacă e să caut atent parcă a ajutat si la întarirea unghiilor puțin.

Sunt curioasă dacă le-ați folosit și voi produsele acestea ți cum vi s-au părut!
Vă mai aștept! 

marți, 19 mai 2015

Din seria: o lectură uşoră pentru o zi călduroasă de vară

Fără nici o ezitare intrăm direct în problemă:
Capitolul I: Cărți în limba engleză

    • Începem cu una din cărţile mele preferate şi anume Seduction and Snacks (seria  Chocolate Lovers ) de Tara Sivec; de fapt toată colecţia poate fi inclusă în  preferatele mele. Mi-am petrecut timpul, în timp ce citeam aceste volume, fie râzând în hohote, fie şocată de unele lucruri stănjenitoare, dar amuzante, pe care personajele le spuneau sau făceau. Aventura de-o noapte a lui Claire cu Carter nu rămîne fără consecințe; aceste consecințe sunt sub forma unui mic "terorist" numit Gavin (să încerc să-l descriu: o combinație între Denis-pericol public si Kevin din Singur acasă dar nu la capitolul pozne ci trăsnăi care ies din gura lui).Nu vreau să spun mai mult, dar dacă vreţi o carte care să vă facă să uitaţi de orice problemă v-o recomand. Neplăcerea e că nu s-a tradus încă.

    • A doua recomandare e tot o carte care, spre ghinionul nostru, înca nu a fost tradusă şi anume Wallbanger (seria The Cockail Series ) de Alice Clayton. Spre deosebire de seria Chocolate Lovers, unde toate cărțile au fost excepționale, în această serie primul volum (Wallbanger) a fost senzațional dar următoarele au lăsat mult de dorit. Povestea lui Caroline( ghinionista Caroline și-a pierdut marele O- vă întrebați ce e marele O, doar citind cartea o să aflați) care își găsește apartamenul viselor ei care vine la pachet cu  vecinul ei, Simon, ale cărui activități nocturne sunt foarte zgomotoase și deranjante. Atât va spun restul în carte....

    • Următoarea carte ( la fel nu o găsim tradusă) sau mai bine spus serie este: A Neighbor from Hell Novel de R.L. Mathewson dar eu vreau să vă vorbesc despre primul volum și anume Playing for Keeps. Aici facem cunoștință cu Haley și cu Jason Bradford, doi profesori care locuiesc unul lângă celălalt. Pentru timida Haley 5 ani ca vecină a lui Jason au dus-o la disperare, încercările de a-și vinde casa s-au soldat cu o linie lungă de refuzuri. Dar și Haley are o limită pe care Jason a depașit-o. Ce a urmat............... 

Capitulul II cât de repede posibil..........

joi, 14 mai 2015

Ce vreau să fac vara aceasta

Din plictiseală, din prea mult timp liber, din dorinţa de a fi mai ordonată ............... din mai ştiu eu ce cauză am hotărât să-mi fac un plan de bătaie pentru vara aceasta............... 
Am eu convingerea că dacă îmi văd scrise toate ideile pe o hârtie în faţa mea e mai uşor să mă ţin de ele şi să le duc la bun sfârşit.

Aşa că vara asta vreau să :
  • Şterg praful de pe bicicltetă (s-a depus cam mult praf în ultimii ani pe ea) şi să o pun la muncă, trebuie să-şi merite banii pe care i-am dat pe ea;
  • Plimbări în natură de fiecare dată când vremea îmi permite; mi-e ciudă pe mine pentru că locuiesc într-o margine de sat, aproape de pădure, cu nişte poteci incredibile şi eu nu profit de ele;
  • Excursii, cât mai multe excursii în ultimii ani fiecare zi de concediu mi-am petrecut-o fie cu activităţi casnice, fie cu tot ce a însemnat bac şi admitere la facultate pentru fratele meu, fie cu vizite neplăcute pe la spitale aşa că aş vrea foarte mult ca primăvara-vara-toamna aceasta să pot să vizitez cât mai mult din frumoasa noastră ţară
  • O carte pe săptămână (cel puţin) deşi în ultima perioada am reînceput să citesc, se poate şi mai bine;
  • Alergat.............. Aş vrea foarte mult să-mi reiau obiceiul şi să ies la alergat, o zi sau două sau poate trei pe săptămână. Îmi amintesc cu drag cît de bine mă simţeam după fiecare sesiune.
  • Să încerc să reduc dulciurile...............  Se vede la haine şi nu mă simt eu bine în pielea mea
  • HIDRATARE apă, apă şi iar apă; 

Acestea sunt planurile mele, deocamdată.
Sper ca pe parcurs să pot reveni la postare şi s-o actualizez cu cât mai multe realizări!!!

joi, 7 mai 2015

THINGS THAT THRILL ME

Sau mai bine spus: ce mă încântă azi ;)

  • Pure Green  Tea ( aka ceaiul verde)  de la Twinings pe care l-am descoperit din întâmplare acum câteva yile în Auchan si am zis să-i dau o şansă; una din cele mai bune alegeri în materie de ceai pe care am făcut-o vreodată;

  • Parfumul Elizabeth Arden Green Tea o investiţie minoră dar care are nişte rezultate incredibile. Un parfum incredibil de uşor şi fresh  pentru ultimele zile extrem de călduroare, are o persistenţă mică pe pielea mea, dar îl reaplic cu drag oricând.

  • Limonada ............. aceea limonadă făcută acasă cu mentă din grădina mea şi cu extrem de puţin zahăr ..................... yummy

  • Curăţenia de primăvară din dulapul meu, ştiu, sunt ciudată dar am o aşa satisfacţie să-mi rearajez toate hainele, să-mi reamitesc de fiecare tricou, de fiecare fustiţă uitată peste iarnă.

  • Grădina mea plină de viaţă............. mirosul de liliac înflorit............. 

Încerc să mă bucur de lucrurile simple ale vieţii, ele ne aduc cele mai mari satisfacţii!!

luni, 20 aprilie 2015

Infernul lui Gabriel de Sylvain Reynard

Încep cu câteva date "tehnice": trilogia " Gabriel's Inferno" este formată din trei volume " Infernul lui Gabriel", "Extazul lui Gabriel" şi "Gabriel's Redemtion". După cum v-aţi dat deja seama doar primele două volume ale trilogiei sunt traduse deocamdată şi le găsim la noi în Colecţia Eroscop a Editurii Trei

Eu vreau să vă povestesc astăzi ceva despre primul volum cel care dă şi titlu trilogiei : "Infernul lui Gabriel" 

E o carte care te face să te implici sufleteşte, să simţi că eşti acolo, în plină acţiune, că trăieşti fiecare durere, că simţi fiecare lacrimă şi fiecare surâs..............
 În anumite privinţe cartea e plină de clişee, dar poate tocmai aceste clişee m-au atras atat de mult la ea,m-a ajutat să fiu pentru câteva momente într-o lume în care tot ceea ce trăiam eu în acel moment şi problemele pe care le-am avut nu mai existau.

Că mi-a plăcut cartea e puţin spus........

E o poveste de dragoste, o poveste frumoasă, o iubire interzisă între un profesor şi a lui elevă.............. El 33, ea 23.........
Gabriel este eroul întunecat şi torturat de trecutul său şi de amintirile chinuitoare care l-au marcat. Julia Mitchell e fata bună, timidă, săracă şi binenţeles ca în orice poveste de dragoste care se respectă e virgină.Povestea lor a început în urma cu aproape 10 ani, într-o noapte de primavară.......... sau poate acea noapte a fost doar un vis pentru un tânăr problematic, un tânăr rătăcit.
Nu vreau să spun prea multe despre această carte şi să stric bucuria oricăruia dintre voi care va vrea să o citească prin prea multe detalii, vă spun doar atât:

This first long kissing scene in Gabriel's office is hands-down the most sensual and erotic description of a kiss that I've ever read

De ce am scris ultima frază în engleză?? Ca un sfat: dacă aveţi ocazia să citiţi carte în original, ştiţi voi la ce fac referire,limba lui Shakespeare, nu rataţi ocazia. e o diferenţa uriaşa.......... iar dacă aţi citit-o deja în engleză nu o recitiţi în română pentru că dezamăgirea va fi mare.

duminică, 12 aprilie 2015

Paşte Fericit!!!!

Paşte Fericit dragii mei!! Învierea Domnului să vă aducă în suflet bucurii, pace şi multă iubire!!
Hristos a Înviat!!

vineri, 3 aprilie 2015

Iarna din nou

A venit iarna din nou, deşi eu una nu o  mai aşteptam .................
E frig ....................
Nu ştiu voi cum sunteţi dar eu una nu simt că se apropie Paştele, nu simt că Primăvara e aici.............
Pozele sunt făcute ieri după-masă in grădina mea şi în faţa casei mele.........