ups

Am uitat:
HAI SPANIA!!!!!

Fotbalul

De cand ma stiu am fost si sunt o mare adepta a sportului de echipa; am jucat fotbal, hambal, baschet(sa zicem ca am facut ceva performanta cu baschetul)-desi statura nu m-a prea ajutat dar am invatat sa-mi folosesc la maxim calitatile dar si defectele
Ador sa ma uit la fotbal(nu ce e la noi in tara), astept cu nerabdare serile in care alaturi de inca cativa prieteni ne adunam la unul dintre noi si ne uitam la Campionatul Mondial
Uite ca exista o femeie care se poate uita la fotbal, care il poate intelege, care stie sa strige atunci cand echipa favorita castiga si stie sa fie trista atunci cand pierd; atunci de ce se uita la mine asa ciudat toti cei care aud ca eu am planuri in fiecare seara sa ma uit la meci???

Sefu

Oare cum poate ca cel putin o data pe saptamana sa ma enerveze????
Urasc momentele in care e nervos si ma prinde pe mine sa-si descarce nervii, abia astept sa se termine o data si ziua de astazi de munca si sa plec de aici ca pana luni sa ma gandesc la orice altceva decat la birou
si ca totul sa fie perfect mai e si o musca pe aici care tine cu tot dinadinsul sa ma faca criminala
of ziua de vineri

Michael Jackson

desi nu pot spune ca am crescut cu muzica lui, desi nu pot spune ca l-am admirt ca om, desi nu pot spune ca il cunosc ca artist
pot spune ca imi plac o parte din piesele lui, ii pot recunoase meritul de a fi unul din cei mai mari artisti din lume si il pot, macar asa, omagia la un an de la moartea lui

timpul

am o foarte mare problema cu trecerea timpului, efectiv parca zboara pe langa mine, nu reusesc sa tin pasul cu evolutia lucrurilor
parca mai ieri era Craciunul, apoi efectiv nici nu stiu cand a venit februarie cu licenta mea, apoi Pastele, acum admiterea la master
cum "imbatranesc" cum timpul nu mai are rabdare cu mine, sau eu nu mai am rabdare sa profit de toate
ieri ma certam cu un prieten in drum spre casa pe o ideea: gata cu serviciul, s-a terminat si ziua, chiar daca am sustinut ca nu e adevarat asa ceva, ca o zi din viata noastra nu trebuie sa inceapa dimineata cu pregatirile pentru munca si sa se termine dupa 4,5,6,7 cand iesim de la servici ajung la concluzia ca asa e, ca se termina
ajung acasa mananc, fac o baie citesc ceva sau vad un film bun si somn
ce viata
si ma gandesc cati sunt in exact aseeasi situatie cu mine

ceva ce mi-a placut si am preluat si eu

Haz de necaz :P



Stare tehnică:
Are probleme cu alimentarea, o mică defecţiune la mecanismul de direcţie, că nu ţine linia dreaptă, şi merge cam înfrânată. Cutia de viteze e blocată în marşarier. Este înmatriculată în Europa, cu numere provizorii, se mai poate circula cu ea maxim o lună.

Istoric:
Este fabricată acum 2000 de ani, sub licenţă romană. A fost avariată în repetate rânduri. Prima dată a fost condusă de nişte ciobani, dar au mai călărit-o şi alţii. A fost reparată numai cu piese second hand, aduse de pe la turci. O perioadă a fost condusă bine de nişte nemţi, Carol I şi Ferdinand, dar apoi a încăput iarăşi pe mâna unor idioţi care au băgat-o prin toate gropile.
Exteriorul a fost vopsit în 1989, dar interiorul este încă plin de rugină. A mai avut câteva reparaţii capitale, în 1600, 1859 şi 1918, dar a mai şi pierdut o parte din piese.

Combinaţii:
Predau leasingul, mai sunt de plată la ea câteva zeci de rate FMI. Accept şi variante de schimb cu o ţară similară din Africa , oricât de mică ar fi dar să funcţioneze.

De ce o vând:
Sincer să fiu, o vând că m-a lăsat în drum şi nu mă pricep la ea. Plus că îmi consumă cam mult, şi ca s-o repar mă costă cât nu face. Oricum, eu n-am permis de conducere pentru categoria asta de ţară, aşa că să o conducă cine s-o pricepe. Dacă nu o vrea nimeni, o dezmembrez şi o vând pe bucăţi. E păcat de ea, vă spun. Sper să o ia cineva care ştie să o aprecieze.



si acum sa dau ursa de unde am preluat ideea: http://uran1a.wordpress.com/

rabdare fata rabdare

dupa atata timp in care a fost calm astazi iar m-a amenintat, astazi iar m-a jignit, iar m-a facut cu ou si otet
incerc sa-mi demonstrez mie ca m-am amturizat, ca nu mai sunt acea fetita care stia foarte bine cum sa foloseasca arma razbunarii, care stie foarte bine ca a crescut intre baieti, ca cei mai buni prieteni ai mei sunt barbati in adevaratul sens al cuvantului care l-ar manca pe paine daca ar afla ca si acum el continua sa ma jigneasca si sa ma ameninte
nu stiu cat mai pot suporta
nu stiu daca merita sa suport
acum tentatia e atat de mare sa-i sun
dar ii dau si ultima sansa, nu vreau nici un fel de relatie cu el, strict daca avem ceva de comunicat in interes de serviciu atat si nimic mai mult, inca o sansa sa-si dea seama ca e o adevarat prostie sa ma infurie
si apoi ca sa-l citez pe un prieten: "eu pot dezlantui iadul pe pamant" si o s-o fac impotriva lui
nu am cuvinte sa le multumesc fetelor si lui D-zeu ca mi-a deschis ochii acum si nu cine stie cand............

fara noima

in ultimul timp mintea mea porceseaza atat de multe lucruri incat nu stiu daca voi ajunge la un rezultat
incerc sa iau fiecare problema, fiecare nelamurire pe rand, sa rezolv una si abia apoi sa trec la urmatoarea dar parca nu pot
am si o stare de moleseala, de lene, de lipsa de energie
astept concediu
nu stiu unde merg
nu stiu cu cine merg
nu stiu cat stau
dar il astept
ceea ce m-a adus la starea asta e si cruda realitate de care m-am lovit si anume: eu nu pot spune ca mai am vreo prietena cu care sa am ceva in comun, acum majoritatea sunt casatorite cu planuri de casa, de copii(efectiv acestea sunt singurele subiecte de conversatie cand ne intalnim) iar eu sunt singura care are inca planuri de scoala, de ditractii de iesiri de chefuri

Rea de plată

Ea vine de la moară;
Şi jos în ulicioară
Punându-şi sacul, iacă
Nu-l poate ridica.
- "Ţi-l duc eu! - "Cum? - "Pe plată!
Iar ea, cuminte fată,
Se şi-nvoieşte-ndată.
De ce-ar şi zice ba?

Eu plec cu sacu-n spate.
La calea jumătate
Cer plata, trei săruturi.
Dar uite, felul ei:
Stă-n drum şi să socoate,
Şi-mi spune câte toate,
Că-s scump, că ea nu poate,
Că prea sunt multe trei!

Cu două se-nvoieşte,
Iar unul mi-l plăteşte,
Cu altul să-mi rămâie
Datoare pe-nserat.
Dar n-am să-l văd cât veacul!
Şi iată-mă, săracul,
Să-i duc o poştie sacul
P-un singur sărutat!

iupi

e bun cate un weekend de relaxare, de odihna;desi sambata am muncit ca eroul la camp, desi duminica am facut curatenie prin casa, prin curte parca astazi am chef de viata, am chef de munca(stiu va trece repede:) )
astazi e o noua zi, mult mai buna, mai racaroasa, cu chiorat dupa soldatii care fac ceva antrenamente la unitatea militara de langa serviciul meu, cu eclicopterele care fac un zgomot infernal de nu-mi aud nici gandurile
ma asteapata o dupa-masa si mai placuta(o fuga la coafeza mea si o noua coafura, la care ma gandesc de mult timp si care ii va soca pe cei care cred ca ACUM sunt tunsa scurt)
ce frumoasa e viata(ASTAZI)

starea de azi

stiu ca n-am nici o logica in ceea ce scriu, stiu ca frumos ar fi sa ma ghidez dupa o ideea anume, dupa un plan dar ma bucur ca pot sa-mi scriu aici fiecare gand pe care il am, fie el si prost
sunt intr-o perioada extrem de .......................nici nu gasesc cuvintele
incep multe dar nu duc nimic pana la capat, si ma enerveaza chestia asta, trebuie sa-mi fac o curatenie in prioritati dar parca nimic nu mai e cum a fost, nici dorintele mele, nici planurile mele
sunt intr-o continua stare de leneveala
of ce nu-mi place anotimpul acesta, ce nu-mi place starea pe care mi-o da

Ce-mi plac

Moartea lui Fulger

În goana roibului un sol,
Cu frâu-n dinţi şi-n capul gol,
Răsare, creşte-n zări venind,
Şi zările de-abia-l cuprind,
Şi-n urmă-i corbii croncănind
Aleargă stol.

El duce regelui răspuns
Din tabără. Şi ţine-ascuns
Sub straiul picurând de ploi
Pe cel mai bun dintre eroi -
Atâta semn de la război,
Şi-a fost de-ajuns!

Pe Fulger mort! Pe-un mal străin
L-a fulgerat un braţ hain!
De-argint e alb frumosu-i port,
Dar roş de sânge-i albul tort,
Şi pieptul gol al celui mort
De lănci e plin.

Sărmanul crai! Când l-a văzut
Şi, când de-abia l-a cunoscut,
Cu vuiet s-a izbit un pas
De spaimă-n lături şi-a rămas
Cu pumnii strânşi, fără de glas,
Ca un pierdut.

Să-i moară Fulger? Poţi sfărma
Şi pe-un voinic ce cuteza
Să-nalţe dreapta lui de fier
Să prindă fulgerul din cer?
Cum pier mişeii dacă pier
Cei buni aşa?

Dar mâne va mai fi pământ?
Mai fi-vor toate câte sunt!
Când n-ai de-acum să mai priveşti
Pe cel frumos, cum însuţi eşti,
De dragul cui să mai trăieşti,
Tu soare sfânt?

Dar doamna! Suflet pustiit!
Cu părul alb şi despletit
Prin largi iatacuri alerga,
Cu hohot lung ea blestema,
Şi tot palatul plin era
De plâns cumplit.

La stat şi umblet slabă ce-i!
Topiţi sunt ochii viorei
De-atâta vaiet nentrerupt,
Şi graiul stins şi-obrazul supt
Şi tot vestmântul doamnei rupt
De mâna ei!

- "De dorul cui şi de-al cui drag,
Să-mi plângă sufletul pribeag,
Întreagă noaptea nedormind,
Ca s-aud roibii tropotind,
Să sar din pat, s-alerg în prag,
Să te cuprind!

Nu-l dau din braţe nimănui!
Închideţi-mă-n groapa lui -
Mă laşi tu, Fulgere, să mor?
Îţi laşi părinţii-n plâns şi dor?
O, du-i cu tine, drag odor,
O, du-i, o, du-i!

Ah, mamă, tu! Ce slabă eşti!
N-ai glas de vifor, să jeleşti;
N-ai mâini de fier, ca fier să frângi;
N-ai mări de lacrămi, mări să plângi,
Nu eşti de foc, la piept să-l strângi,
Să-l încălzeşti!

Şi tu, cel spre bătăi aprins,
Acum eşti potolit şi stins!
N-auzi nici trâmbiţile-n văi,
Nu vezi cum sar grăbiţi ai tăi -
Râdeai de moarte prin bătăi,
Dar ea te-a-nvins.

Pe piept, colac de grâu de-un an,
Şi-n loc de galben buzdugan,
Făclii de ceară ţi-au făcut
În dreapta cea fără temut,
Şi-n mâna care poartă scut
Ţi-au pus un ban.

Cu făclioara, pe-unde treci,
Dai zare negrilor poteci
În noaptea negrului pustiu,
Iar banu-i vamă peste râu.
Merinde ai colac de grâu
Pe-un drum de veci.

Şi-ntr-un coşciug de-argint te-au pus
Deplin armat, ca-n ceruri sus
Să fii întreg ce-ai fost mereu,
Să tremure sub pasu-ţi greu
Albastrul cer, la Dumnezeu
Când vei fi dus.

Miraţi şi de răsuflet goi,
Văzându-ţi chipul de război,
Să steie îngerii-nlemnit;
Şi, orb de-al armelor sclipit,
S-alerge soarele-napoi
Spre răsărit!...

Iar când a fost la-nmormântat,
Toţi morţii parcă s-au sculat
Să-şi plângă pe ortacul lor,
Aşa era de mult popor
Venit să plângă pe-un fecior
De împărat!

Şi popi, şirag, cădelniţând
Ceteau ectenii de comând -
Şi clopote, şi plâns, şi vai,
Ş-oştenii-n şir, şi pas de cai,
Şi sfetnici, şi feciori de crai,
Şi nat de rând.

Şi mă-sa, biata! Cum gemea
Şi blestema, şi se izbea
Să sară-n groapă: - "L-au închis
Pe veci! Mi-a fost şi mie scris
Să mă deştept plângând din vis,
Din lumea mea!

Ce urmă lasă şoimii-n zbor?
Ce urmă, peştii-n apa lor?
Să fii cât munţii de voinic,
Ori cât un pumn să fii de mic,
Cărarea mea şi-a tuturor
E tot nimic!

Că tot ce eşti şi tot ce poţi,
Părere-i tot dacă socoţi -
De mori târziu ori mori curând,
De mori sătul, ori mori flămând,
Totuna e! Şi rând pe rând
Ne ducem toţi!

Eu vreau cu Fulger să rămân!
Ah, Dumnezeu, nedrept stăpân,
M-a duşmănit trăind mereu
Şi-a pizmuit norocul meu!
E un păgân şi Dumnezeu,
E un păgân.

De ce să cred în el de-acum?
În faţa lui au toţi un drum,
Ori buni, ori răi, tot un mormânt!
Nu-i nimeni drac şi nimeni sfânt!
Credinţa-i val, iubirea vânt
Şi viaţa fum!

Şi-a fost minune ce spunea!
Grăbit poporul cruci făcea
De mila ei, şi sta-ngrozit. -
Şi-atunci un sfetnic a venit
Şi-n faţa doamnei s-a oprit,
Privind la ea.

Un sfânt de-al cărui chip te temi
Abia te-aude când îl chemi:
Bătrân ca vremea, stâlp rămas,
Născut cu lumea într-un ceas,
El parcă-i viul parastas
Al altor vremi.

Şi sprijin pe toiag cătând
Şi-ncet cu mâna ridicând
Sprâncenele, din rostu-i rar,
Duios cuvintele răsar:
- "Nepoată dragă! De-n zadar
Te văd plângând.

De cum te zbuciumi, tu te stingi
Şi inima din noi o frângi -
Ne doare c-a fost scris aşa,
Ne dori mai rău cu jalea ta:
De-aceea, doamnă, te-am ruga
Să nu mai plângi.

Pe cer când soarele-i apus,
De ce să plângi privind în sus?
Mai bine ochii-n jos să-i pleci,
Să vezi pământul pe-unde treci!
El nu e mort! Trăieşte-n veci,
E numai dus.

N-am cap şi chip pe toţi să-i spui
Şi-aş spune tot ce ştiu, dar cui?
Că de copil eu m-am luptat
În rând cu Volbură-mpărat
Şi ştiu pe Crivăţ cel turbat
Ca ţara lui.

Ce oameni! Ce sunt cei de-acum!
Şi toţi s-au dus pe-acelaşi drum.
Ei şi-au plinit chemarea lor
Şi i-am văzut murind uşor;
N-a fost nici unul plângător,
Că viaţa-i fum.

Zici fum? O, nu-i adevărat.
Război e, de viteji purtat!
Viaţa-i datorie grea
Şi laşii se-ngrozesc de ea -
Să aibă tot cei laşi ar vrea
Pe neluptat.

De ce să-ntrebi viaţa ce-i?
Aşa se-ntreabă cei mişei.
Cei buni n-au vreme de gândit
La moarte şi la tânguit,
Căci plânsu-i de nebuni scornit
Şi de femei!

Trăieşte-ţi, doamnă, viaţa ta!
Şi-a morţii lege n-o căta!
Sunt crai ce schimb-a lumii sorţi,
Dar dacă mor, ce grijă porţi?
Mai simte-n urmă cineva
Că ei sunt morţi?

Dar ştiu un lucru mai pe sus
De toate câte ţi le-am spus:
Credinţa-n zilele de-apoi
E singura tărie-n noi,
Că multe-s tari cum credem noi
Şi mâine nu-s!

Şi-oricât de amărâţi să fim
Nu-i bine să ne dezlipim
De cel ce vieţile le-a dat! -
O fi viaţa chin răbdat,
Dar una ştiu: ea ni s-a dat
Ca s-o trăim!

Ea n-a mai plâns, pierdut privea
La sfetnic, lung, dar nu-l vedea
Şi n-a mai înţeles ce-a zis
Şi nu vedea cum au închis
Sicriul alb - era un vis
Şi ea-l trăia.

Senini de plânset ochii ei,
Vedea bărbaţi, vedea femei,
Cu spaimă mută-n jur privea.
Din mult nimic nu-nţelegea;
Şi să muncea să ştie ce-i.
Şi nu putea.

I-a fulgerat deodată-n gând
Să râdă, căci vedea plângând
O lume-ntreagă-n rugăciuni. -
"În faţa unei gropi s-aduni
Atâta lume de nebuni!
Să mori râzând...

Şi clopotele-n limba lor
Plângeau cu glas tânguitor;
Şi-adânc, din bubuitul frânt
Al bulgărilor de pământ,
Vorbea un glas, un cântec sfânt
Şi nălţător:

"Nu cerceta aceste legi,
Că eşti nebun când le-nţelegi!
Din codru rupi o rămurea,
Ce-i pasă codrului de ea!
Ce-i pasă unei lumi întregi
De moartea mea!

ZUPER PIESE

caldura mare mon cher

declar sus si tare : URASC CALDURA
nu-mi place vara;
am racit, ma doare capul, stranut tot timpul, nu pot sa dorm, of caldura asta
abia astept sa vina toamna